Cum Sa Iti Recastigi Increderea In Sine

Saptamana trecuta, mi-am indeplinit inca un lucru de pe lista mea de „lucruri de facut”, am aparut intr-o emisiune, unde am vorbit despre increderea in sine.

Am terminat specializarile in Hipnoza si Terapia Subliminala de jumatate de an, timp in care am avut peste 15 sedinte si din pacate, peste jumatate dintre subiectii cu care am lucrat au avut o stima de sine scazuta.

Initial am crezut ca totul pleaca din copilarie, dar citind, informandu-ma, am descoperit ca nu doar copilaria este un factor decisiv. Intr-adevar, educatia este un factor e­sen­tial. S-a demonstrat ca stima si respectul pe care il au parintii unul fata de ce­la­lalt sunt cel mai bun model pentru in­cre­derea in sine ulterioara a copilului.  Acesti pa­rinti au pun­c­­­­­­­te comune: ei isi cresc copiii cu dra­­goste, respect, le traseaza reguli potrivite si le comu­­­­­nica bine as­tep­ta­rile lor. Nu le tran­­smit acestora sem­­nale contradic­­torii, nu-i ridiculizea­za, nu folosesc umilirea si abuzul fizic pentru a-i controla si dau do­va­da de incredere, competenta, buna­vo­inta si bu­na­tate.

Dar nu totul se decide in copilarie, studiile psihologice demonstreaza ca doar anumiti copii, crescuti in circumstantele enumerate mai sus, vor creste si vor de­veni poate adulti care sa se simta chiar foarte bine in propria pie­le. Insa exista si situatia contrara: copii crescuti in medii instabile, chiar daca nu au avut parte de cea mai buna educatie, pot deveni oameni mari, cu un sentiment foarte clar al propriei valori. Depinde, a­sa­dar, de ceea ce facem noi din noi in­­­­sine.

Am tot repetat in cadrul emisiunii „Generatia lui John” ca increderea in tine vine din interior, nu din exterior, nici de la parinti, nici de la profesori sau prieteni. Cel ce traieste constient de sine, isi va da seama repede ca increderea venita din exterior este consumabila. Increderea in sine vine dintr-un act de trezire.

Ce este increderea in sine?

Inainte de orice, este o experienta. Inseamna sa vezi ca poti face fata provocarilor cotidiene. Inseamna sa ai incredere in capacitatea ta de a invata, de a gandi, de a alege, de a lua decizii, de a te adapta la schimbari si nu in ultimul rand, sa stii ca meriti fericirea. Sa recunosti ceea ce alimenteaza stima de si­ne si ceea ce o deterioreaza e una din­tre provocarile ce trebuie infrun­ta­­te pentru a trai constient, lucid. Pentru ca realitatea este uneori diferita de ceea ce credem noi.

Cum iti recastigi increderea in sine?

In emisiune, John mi-a spus sa vorbesc un pic despre cum ne putem recapata sau creste increderea in sine. Am avut doua tehnici, mari si late, pe care eu le-am facut cu mine. Pe marele internet exista o gramada, dar nu vi le pot recomanda daca nu le-am incercat.

Fii constient de gandurile si emotiile pe care le ai.

• Orice emotie este produsa de un gand. Urmareste emotia ca sa ajungi la gand si vezi ce situatie din trecut ti-a adus acel gand. Puneti-va intrebari:

De ce ma simt neputincios?

Pentru ca am gandul X.

De ce am gandul X?

        Pentru ca mi-a zis Gigel ca nu sunt bun. ATENTIE, Gigel era o autoritate pentru tine, tocmai de asta parerea lui Gigel a contat si s-a intiparit in subcontientul tau, ca un programel, care acum nu mai ruleaza pentru binele tau(discutam mai multe in alt articol, despre programele din subcontientul nostru).

Odata ajuns la gand, il poti demola si poti constientiza ca singurul lucru care te tine in loc este strict modul tau de a te raporta la o situatie, gandul tau care ruleaza in backround. Tot ce trebuie sa faci este sa bagi un antivirus, numit constientizare.

• Modifica-ti pozitia corpului. Pieptul in fata ca la armata, zambetul pe buze si treci la treaba!

Au facut baietii aia destepti studii, care demonstreaza ca mintea noastra este prostanaca si poate fi pacalita usor.

Spre exemplu: esti tristut, stai cu umerii aplecati, cocosat, lipsit de vlaga, creierul tau nu o sa iti dea vreodata impulsul de fericire, odata ce tu ii dai toate semnalele ca esti trist dar, daca tu te simti trist, neputincios, pe romaneste, batut de soarta si incepi sa te indrepti, tii pieptul in fata si zambesti, creierul tau va fi in mare dilema, el are informatia ca tu esti trist, dar nonverbalul tau ii arata ca esti fericit, si cum e slab de inger face ca tine.

Experimentul a fost facut cu un creion. Subiectii au tinut un creion intre dinti in timp ce erau suparati, fiind conectati bineinteles la toate firicelele alea de iti vad miscarile creierului, si s-a dovedit ca in timp ce faceau acest lucru, partile responsabile cu fericirea din creier se aprindeau si totodata se eliminau dopamina si serotonina(stiti voi, chestiile alea chimice de ne fac fericiti) in creieras.

Imi tot spun prietenii, oamenii cu care lucrez, sau colegii de la facultate „Iti este usor sa vorbesti, tu debordezi de incredere”.

Mi-e usor sa vorbesc, dar nu pentru ca debordez de incredere, pentru ca stiu ca am reusit. Nu o sa folosesc sloganul cliseic care umbla prin toate grupurile de dezvoltare personala „daca eu am putut, poti si tu„, pentru ca daca eu am putut, nu inseamna ca tu vei putea, sau daca o sa poti, poate nu o sa reusesti dupa aceiasi pasi ca si mine. Suntem construiti diferiti, oricat am spune ca suntem toti la fel, suntem formati diferiti, avem tipare mentale diferite, energii diferite, dar un singur lucru avem la fel, modul in care subconstientul nostru lucreaza, de asta cred ca totusi te pot ajuta!

Am avut mari probleme de incredere, cand eram micuta, nu se observa pentru ca nu le lasam la suprafata, le inchideam, le negam, incercam sa alung gandurile negative, in loc sa le constientizez si dupa care sa le demolez. Am purtat o gramada de masti in drumul catre mine, mi-am modelat felul de a fi dupa fiecare persoana in parte, ca sa fiu primita in grupuri, mi-am acoperit corpul cu cat mai multe haine, pentru ca nu eram confortabila in propria piele, mi-am inghitit cuvintele de fiecare data cand aveam ceva de spus, pentru ca aveam impresia ca eu gresesc mereu. Am depasit toate lucrurile astea, constientizand slabiciunea, acceptandu-ma, realizand ca sunt creatorul propriei mele vieti, mi-am acceptat emotiile, gandurile, trairile, chiar daca altora nu le-a convenit. Si mai ales, mi-am dat seama ca ma luam prea tare in serios. Sufeream de drama, aveam impresia ca daca gresesc, acolo o sa ingenunchez si nu voi mai putea continua.

Nu va mai luati atat de tare in serios oameni buni! Traiti! Iubiti! Acceptati-va! 

Hai sa strigam in cor : Mi se rupeeeeee!!!!!!