“De ce sa fiu un om normal cand am dreptul sa fiu extraordinar?”
Ce este domne normalul asta?
Dexul spune : NORMÁL, -Ă,normali, -e,adj.1.(Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural.
Acum dupa ce am citit definitia am si mai multe intrebari. Cine spune cum trebuie sa fie? Ce inseamna obisnuit si firesc?
Ce vad gresit la normalitatea-sablon? Normalitatea este o eroare atunci cand devine piedica si daca cumva ai iesit din ”ceea ce este firesc”, te vor “arde pe rug” indivizii care fac ceea ce este ”normal” si ”firesc”. Si asa se formeaza tiparele si etichetele de care tot incerc sa ma feresc. Cand cineva incalca drumurile normalitatii pe care s-au dus si s-au intors sute de generatii este considerat anormal si iesit din tiparele normalitatii.
Da, normalitatea a ucis la propriu de-a lungul timpului. Normalitatea in religie, in familie, in societate, in lume… „Cine nu este cu noi, este impotriva noastra!” Ceva mai fals de atat nu am auzit, un dicton pe care oamenii l-au primit ca fiind un instrument universal valabil, manipulatoriu pe care il tot dau mai departe in generatiile urmatoare.
Normaliatea este precum adevarul; fiecare are propria definitie. Nu putem avea o normalitate globala, ci poate, doar o normalitate individuala. Eu una prefer nebunia individuala, in locul normalitatii colective, cum voi fi vreodata fabuloasa daca voi ramane mereu in ”turma”? Intotdeauna mi-a displacut spiritul de turma. Niciodata nu am inteles de ce ai prefera sa “mergi cu turma” in loc sa iti asumi niste riscuri care te pot duce la castig. Frica? Nesiguranta?
Ce este frica? Cum spunea si proful meu frica este de fapt falsa realitate interpretata ca adevar. Cum sa iti fie frica de ce nu s-a intamplat inca? Si daca se va intampla, crede-ma te vei descurca.
Nesiguranta? Dragilor niciodata nu suntem siguri pe noi 100% dar nu trebuie sa lasam asta sa ne dea inapoi.
Incetati sa mai ganditi prea mult si actionati! Ascultati-va instinctul. STOP OVERTHINKING.
Cand va intelege lumea ca avem nevoie de „nebunia individuala” a fiecaruia sa ne putem cunoaste, sa spargem tipare, poate asa vom fi mai fericiti. Pana atunci fiecare isi traieste normalul impus. Ne intrebam mereu : Ce va zice vecinul, prietena? Ce va spune lumea? Daca afla mama, tata? Sute de intrebari prin care ne invinovatim si care ne intorc imediat la “normalitate” fix in momentul in care vrem sa facem ceva diferit sau am simtit diferit fata de ceilalti.
Si acum mi-a venit in minte: ”nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie”. Da, frumusestea este in ochii privitorului, iar starea de normalitate ar trebui ca fiecare dintre noi sa o simta, nu sa fie ceva impus, asa cum este astazi in cea mai mare parte a acestei societati.
Normalitatea ucide atunci cand uiti ca esti maret si incepi te comporti ca un robot. Putem sa dam limite ”normalitatii”? Din nou imi vine in minte intrebarea cine si cand a decis normalitatea tuturor? Oare familia, care te indeamna inca de mic sa „fii in randul lumii” fara sa constientizeze ca de fapt te smulge din tine insuti te indeparteaza de unicul TU?
Eu sunt Denisa Petcu, fericita, 40% normala si 60% plina de nebunie individuala si pana data viitoare va intreb, ce inseamna normal pentru voi?
